Găteşti cu pasiune şi cu oala sub presiune!

Ne place să mâncăm gustos şi sănătos, dar să nu petrecem prea mult timp în bucătărie, gătind şi curăţând apoi cu orele. Într-adevăr, gătitul tradiţional cere timp, dar din fericire nu este singura opţiune, atâta vreme cât există gătitul sub presiune.

Metoda modernă de gătit cu ajutorul unei oale sub presiune îmbină perfect utilul cu plăcutul şi îţi oferă gustul tradiţional şi savuros, într-un timp adaptat erei vitezei.

Deşi prima oală sub presiune a fost inventată în 1679, de fizicianul francez Denis Papin, abia în secolul al XX-lea a ajuns să fie folosită în scopul în care a fost gândită, la început servind că ustensilă de sterilizare.

Acest lucru s-a datorat faptului că, iniţial, a plutit în aer o reticenţă cu privire la noul tip de vas pentru gătit. Cine ştie ce se putea întâmpla cu o ustensilă sub presiune? Cu tot scepticismul mai mult sau mai puţin fondat, tehnologia a avansat extrem de mult astfel încât oalele sub presiune din zilele noastre – printre care şi oala sub presiune Zokura – sunt 100% sigure pentru gătit.

În această idee a siguranţei depline la folosire, oala sub presiune Zokura a fost gândită cu 5 sisteme de siguranţă, mai multe decât cele oferite de majoritatea produselor similare.

Aşa se face că, fără risc şi fără stres, putem găti rapid, simplu, sănătos şi mai ales gustos, lăsând treaba complicată în seama unui ajutor de nădejde. Aşadar, pe lângă siguranţă în folosire, principalele caracteristici şi beneficii ale oalei sub presiune ZOKURA şi ale gătitului cu ajutorul acesteia sunt:

– Calitate şi Rezistenţă, fiind fabricată din cel mai bun oţel inoxidabil 18/10;

– Garanţia de 10 ani, care derivă din primele două caracteristici şi pe care le dovedeşte ani la rând, la fiecare folosire.

– Economie: salvezi 70% timp şi 50% energie! Este ideală pentru prepararea mâncărurilor ce necesită timp îndelungat de gătire (ciorbe, feluri de mâncare care conţin carne, legume sau ingrediente uscate- fasole, de exemplu).

– Sănătate şi Savoare: nutrienţii, mineralele şi vitaminele sunt păstrate, iar savoarea va fi deplină. Aromele se întrepătrund la abur şi sub presiune (niciuna nu părăseşte incinta), într-un timp mai scurt de pregătire.

– Gătire uniformă: oală asigura distribuirea optimă a căldurii pe toată suprafaţă vasului, fără să ardă mâncarea şi fără să fie nevoie să amesteci continuu.

– Versatilitate: oală este compatibilă cu toate tipurile de plită, inclusiv cea pe inducţie.

– Flexibilitate: poate fi folosită şi că o oală normală, fiind prevăzută şi cu un capac din sticlă.

– Precizie la folosire, încurajând respectarea reţetelor prin gradaţiile de pe pereţii interiori ai vasului.

– Uşurinţă în utilizare şi întreţinere.

– Curăţenie în lucru: nu faci deranj, mizerie (aragazul rămâne curat), nu se împrăştie mirosurile şi ai mai puţine ustensile de spălat.

Dacă îţi doreşti o schimbare în bine a stilului de gătit, cu mai mult timp pentru tine, dar fără să faci rabat de la gust, atunci oala sub presiune Zokura este ceea ce ai nevoie!

Iar dacă îţi mai lipseşte doar un argument pentru a da o fugă la KitchenShop Shopping City Sibiu, cel mai cool magazin cu produse pentru gătit, îţi spunem că toată luna februarie o găseşti la un preţ REDUS cu 30%!