Gustările perfecte pentru începutul de săptămână

Ziua de luni nu e aproape niciodată preferata noastră, așa că ne-am gândit să-i acordăm șansa de a se remarca și de a deveni cool. Pentru un început de săptămână revigorant, îți propunem câteva variante sănătoase de gustări, care te vor umple de energie!

 

# Salată cu gust de vacanță: avocado, căpșune și semințe de pin

1

Salata cu gust tropical conține două alimente super sănătoase: avocado și semințele de pin. Avocado  are o aromă deosebită, fiind bogat în vitamine (conține 13 vitamine: A, C, D, E, K, E și 8 tipuri de vitamina B, inclusiv B6, B12 și acid folic), precum și alte elemente nutritive (potasiu, luteină, antioxidanți, grăsimi monosaturate).

Semințele de pin sunt folosite de secole în scopuri culinare. În Grecia Antică, erau conservate în miere şi consumate în scop afrodiziac, iar triburile de indieni Hopi şi Navajo le apreciau foarte mult ca sursă de proteine.

Ingrediente:
– 100 g spanac
– 1 avocado
– câteva lingurițe de semințe de pin
– 100 g căpșune
– 50 g gorgonzola sau blue cheese
– 1 sfert de ceapă rosie, mică
– dressing (miere, oțet balsamic)

 

# Sandviș caprese cu pâine neagră cu semințe 

2

Ești pe fugă și nu ai timp de preparate complicate? Iată un sandviș super delicios care este gata în doar 5 minute! În plus, este perfect pentru o dietă sănătoasă și echilibrată.

Ingrediente:
– pâine neagră cu semințe (se poate prăji, dacă vrei să fie puțin crocantă);
– 150 g mozarella
– roșii cherry
– busuioc
– ulei de măsline
– sare și piper

 

# Gustarea de dimineață: iaurt cu cereale integrale și semințe de chia

3

Dacă există un aliment care poate fi numit sfânt, acesta trebuie să fie chia! Pline de vitamine şi minerale, ajutând la reglarea greutăţii, controlarea poftei de dulce şi luptând împotriva radicalilor liberi, aceste seminţe sunt, cu adevărat, o minune pentru sănătate!

Ingrediente:
– 150 gr iaurt bio
– 2 lingurițe semințe de chia
– 6 lingurițe cereale integrale
– banane sau alte fructe proaspete (opțional)

Amestecă iaurtul cu semințele de chia si așează straturi pufoase într-un bol, după cum urmează: 1 strat de iaurt cu semințe, 1 strat de cereale. Repetă până la finalizarea compoziției și a cerealelor, iar la final poți decora totul cu fructe proaspete (banana, căpșune, zmeură etc). Pentru ca ingredientele să fie delicioase și moi, este recomandat ca amestecul să fie lăsat la frigider câteva ore (sau peste noapte).

Vei găsi ingredientele perfecte pentru o zi de luni cu gust proaspăt la Carrefour și Auchan Shopping City Sibiu. Ce zici, ești gata să începi un stil de viață sănătos?