- DJ întreaga zi, concert și bartending show cu Valentin Luca
Sibiu, 3 aprilie – Shopping City Sibiu anunță finalizarea lucrărilor la etajul ce găzduiește foodcourt-ul și dă o petrecere de o zi întreagă. Începând de mâine, 4 aprilie, etajul 1 al celei mai importante zone comerciale din oraș îi așteaptă pe toți sibienii și nu numai cu cea mai diversă și aromată ofertă culinară.
Astfel, aripioarele picante, alături de clasicul sos de usturoi KFC, vestiții taco de la Taco Bell, sandvișurile Dabo Doner, platourile Pep&Pepper, variatele combinații de la Salad Box, carnea de curcan de la Mesopotamia, aromele grecești ale Gyros King și cele orientale de la Yummi Yang, precum și dulciurile de la Meso’s sunt câteva dintre sutele de preparate ce vor putea fi degustate de primii vizitatorii ai noului food court. Iar în viitorul apropiat vor fi adăugate 4 noi branduri: Insieme, Chef, Al Hamra și Jack’s Burger.
În plus față de mixul culinar, etajul 1 va mai găzdui și un InMedio, precum și Casino Million.
Și, cum o astfel de ocazie trebuie sărbătorită, întreaga zi va fi un party continuu. Startul se dă încă de la deschiderea centrului comercial, de către un DJ care va mixa nu mai puțin de 11 ore la noul etaj – food court. Preț de o oră, între 18:00 și 19:00, locul acestuia va fi luat de Maria Cojocaru&The Swingers, care promit un concert electrizant. Iar de la 19:00 continuă spectacolul cu cel mai talentat și premiat barman român: Valentin Luca. Bartending Flair este denumirea show-ului în cadrul căruia sticlele, paharele și diferitele arome sunt amestecate în aer pentru a se transforma în cele mai spectaculoase cocktail-uri.
Surprizele nu se termină mâine, însă. Sâmbătă vine rândul celor mici să fie răsfățați, pentru că parcarea KFC va fi locul de adunare pentru toții fanii Zurli. De la 17:00 la 18:00, copiii vor face cunoștință cu cea mai veselă Gașcă, care va susține un spectacol de neuitat.
Mai multe detalii despre evenimentele ce au loc în cadrul Shopping City Sibiu pot fi aflate și de pe site-ul Shopping City Sibiu sau pagina de Facebook.
Despre Shopping City Sibiu
Cu o suprafaţă totală de închiriat de 79.100 mp, Shopping City Sibiu este cel de-al treilea parc de profil din România şi cea mai importantă zonă comercială din oraş, atât ca dimensiune, cât şi ca mix al retailerilor ancoră: două hypermarket-uri Auchan şi respectiv, Carrefour, Mobexpert, Leroy Merlin, Altex, Flanco, Decathlon, Hervis, C&A, H&M, New Yorker, Deichmann, Humanic, DM, Takko.
Shopping City Sibiu se află într-un proces de modernizare și extindere, în urma căruia centrul va deveni cea mai mare destinație de shopping și divertisment din țară. Extinderea constă în construirea unui nou nivel ce va adăuga peste 50 de noi spații de cumpărături și divertisment.
În ansamblul său, parcul comercial reuneşte un mix de retaileri reprezentativi internaţionali şi locali, care definesc Shopping City Sibiu drept principala destinaţie de shopping din oraș si împrejurimi.
Shopping City Sibiu este situat la 5 minute de centrul oraşului, lângă DN1, şi dispune de 2.500 de locuri de parcare.